OUĂ DE PAŞTI

Două ouă supărate

Stau cu mâinile la spate

Şi-ncă mute de mirare

C-au fost scoase din cuibare,

Azvârlite-n utilaje

Şi săltate în cofraje.

Ştampilate pe capac

Şi cu cifre negre-n cap

(Cică-n loc de pălării…)

Sunt mutate în cutii,

Stivuite-n bastion

Şi aşteaptă-un camion.

Câtă beznă! Ce sinistru!...

S-a semnat şi în registru,

Se mai zguduie niţel

Şi se urc-apoi în el,

Aşezate în duium,

Gat-acuma pentru drum.

Frecând palmele uşor,

Trec şi pe la abator

Şi iau cu ele găina,

Care poartă toată vina,

Împreună cu-n tichet

De intrare-n hipermarket.

- Păi de ce ne-a mai ouat?

   –  Zice cel mai bucălat  –

- Dacă nu a vrut, să-mi spui,

Să ne facem şi noi pui?

Uite-acum ce a păţit

Fiindcă ieri ne-a părăsit!...

Şi privesc decepţionate

Spre găinile tranşate,

Învelite toate-n dungi

Desenate peste pungi.

- Ce au vrut să demonstreze?

Vrând să ne abandoneze?...

Deodată se dărâmă,

Întrerupte de o frână…

Zdrang! Se-aude brusc şi-o poartă,

Vestind jalnica lor soartă,

Ce se spune-n întuneric

Că va purta cod numeric…

- Ce ai? Ouă? – zise-un domn,

Arătând spre camion.

După ce încuviinţează,

Şoferul se şi semnează

Şi începe-apoi cu domnul

Să descarce camionul.

- Bine c-ai venit, de fapt,

Nu mai e nimic pe raft!

Se aude iarăşi domnul,

Lăudând batalionul

De ouă proaspăt ouate,

Ce din camion se scoate.

Două babe curioase

Se apropie cu plase:

- Băgaţi ouă? V-aşteptam!

Niciunul nu mai aveam,

Că le-am folosit pe toate

Pentru pască şi bucate!  

Sprijinite cu-n picior

Şi vârâte-n cărucior,

După alte vreo trei salturi

Ajung în sfârşit pe rafturi,

Unde se emoţionează,

De mulţimea ce vibrează:

- Mai e nici o săptămână

Şi le-avem la îndemână!

- Numai bune de-nroşit

Şi pe urmă de ciocnit!

- Şi-om mânca apoi cu rost

După atât-amar de post!

- Mie-mi place să le sparg

Să le bag în cozonac!

- Iară eu într-o piftie,

Tremurândă-n farfurie!

Se aud şi alte vorbe:

Pentru şniţel, dres de ciorbe,

Drob, aluat şi maioneză

Sau umplute şi cu freză

De mărar şi pătrunjel

Lângă o pulpă de miel!...

O simpatică fetiţă

Vrea două la grădiniţă…

- Ce-o fi asta? Ce ne-o face?

–  îşi spun toate –  Ne vor coace?

- Ne fierb şi ne cercetează?

- Ne vopsesc şi ne pictează?

- Ne sparg capetele moi?

- Ne aruncă la gunoi?

Se întreabă temătoare…

Dar ascultă cu mirare,

Cum că lumea-n astă larmă

Le stimează, le aclamă,

Şi vorbeşte cu ardoare

Despre-o mare sărbătoare

Unde ele-or fi vedete,

Îmbrăcate şi cochete,

Roşii, galbene, albastre

Verzi sau cu danteli măiastre,

Stând cu fală-n cap de masă

Aşteptând pe lângă pască…

Şi privind prin galantare

Se văzură în splendoare

Desenate peste tot:

Cu panglici, cu flori, cu tort,

Pe felicitări, pe carte,

Pe reţete de bucate,

Pe rochiţe şi baloane,

Pe eşarfe, geamantane,

Pe CD-uri cu desene,

Pe pilote şi pe perne

Şi pe feţele de masă,

Pe tot ce-are omu-n casă!

Se simţiră importante

Iubite şi amuzante,

Se-aşezară ştrengăreşte

Toată lumea le zăreşte

Cum privesc dintr-un cofrag

Dăruindu-se cu drag…

- Vrem acasă să ne luaţi

Să ne fierbeţi, să ne daţi,

Să-i umplem de bucurii,

Pe bunici şi pe copii,

Chiar să ne ciocniţi mai tare,

Nu ne doare!...

- Vreau în pască, vreau în drob!

- Eu vreau să mă faceţi scrob!

- Vreau în vasul de piftie!

- Iară eu pe farfurie!

- Şi eu lângă lumânare!

- Luaţi-ne din galantare!

Cele două personaje
De la început de versuri

Se treziră în bagaje

Lângă prescuri:

- Ce noroc şi ce mândrie!

Să ne ia-n bucătărie!

- Eu ajung la grădiniţă,

Mă pictează o fetiţă,

Pentru marea sărbătoare!

Ce onoare!...

(Parcă n-a aflat vicleanu’

Despre domnul Topârceanu...)